Omul înțelept

Ap. Romani 3, 28-31; 4, 1-3 Ev. Matei 7, 24-29; 8, 1-4:

Zis-a Domnul: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. Și a căzut ploaia și au venit râurile mari și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și a căzut; și căderea ei a fost mare. Iar când Iisus a sfârșit cuvintele acestea, mulțimile erau uimite de învățătura Lui. Că îi învăța pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor. Deci, coborându-Se El din munte, mulțimi multe au mers după El. Și, iată, un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești! Și Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curățește-te! Apoi îndată s-a curățat lepra lui. Și i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.